Diana

 Aș vrea ca trupul să-mi poarte semnele libertății, iar pielea să capete încet parfum de alcool năpădit de mucegai pulsat din adâncurile negre ale sufletului. În jurul ochilor să-nfloreasca cercuri negre așa cum fumul ar năpădi o camera în care geamurile au fost uitate închise. Părul să-mi fie  încurcat precum mi-s gândurile și greu de potolit precum un război aprig, iar culoarea lui să împrumute din nuanțele sângelui ce-mi clocotește în vene și în obraji.  

Îi scria atentă, ținând peste  coală o mână fragedă cu unghii scurte și vopsite în negru.  Ținea capul plecat asupra cuvintelor ei și recitea în șoaptă, gândindu-se la felul în care vocea ei ar fi răsunat în mintea lui în momentul în care ar citi. Genele îi erau încărcate de rimel negru ce se scuturase și pe pomeți, întunecându-i și mai tare ochii deja pătrunzători în culoarea mahonului. Părul Dianei stătea negru și dezordonat într-o coadă de cal ciufulită, șuvițele căzând pe genunchiul pe care îl ținea ridicat pe scaun. Pe birou stătea uitată o scrumieră umplută până la refuz de mucuri de țigară, iar de lângă se ivea un miros de mâl și alge în descompunere de la crinii ținuți prea multe zile într-o vază cu apă de la chiuvetă.

Diana ar fi vrut să scrie. În schimb își strivi obrazul de lemnul rece.După câteva secunde, timp în care lăsă ochilor ei un răgaz de odihnă, luă în mâna stângă pixul și scrise în încheiere:

 Dacă-ți vei lipi curios nasul de suprafața lemnului, vei fi copleșit de mirosul dulce al vieții. Dacă mă vei iubi pe mine…

Nu putu să continue. Se ridică în capul oaselor și își caută telefonul prin maldărul de haine și cărți aruncate în pat, ridicându-și mânecile bluzei și lăsând să i se observe coatele feciorelnice… De altfel, cine ar putea s-o vadă în dezordinea camerei ei.