Daca as mai scrie poezii

Daca as mai scrie poezii, as scrie despre cum astazi am fost la ORList si doctorul mi-a curatat nasul. Iar, asta seara, cand am plans, mi-am gustat pentru prima oara  lacrimile. Stiam ca sunt sarate, dar adesea erau pline de muci si nu stiam si cat sunt de minunate. Daca as scrie o poezie, as spune in special cat de curat e gustul lacrimilor si cat de frumoase sunt ele si cata sinceritate e in gustul lor si cat de suparata am fost in seara asta si chiar despre cum nimanui, ci doar oglinzii  i-a pasat, pentru ca am facut un exercitiu de teatru in fata ei si ea m-a ascultat si m-a iubit si mi-a spus cat sunt de frumoasa si de speciala

Sunt minunata

Mi-am recitit poeziile intr-o seara, saptamana trecuta. Nu mi-au placut niciodata poeziile mele, ba mai mult, mie nu-mi place sa scriu, depun un efort imens, dar pe care il fac in numele lucrurilor pe care le stiu si le vreau a fi stiute si de altii. Totusi, in seara despre care vorbesc, poeziile mele mi-au placut. Toate. Si m-am decis sa ma reapuc sa scriu pe blog. Desi nu-mi place sa scriu, la sfarsitul fiecarui caiet (romana, engleza si istorie, ca altele nu am, iar astea au norocoul sa existe pentu ca exista si examenul de bacalaureat) scriu ce ma nelinisteste, desigur netrecand cuvintele prin vreun fel de filtru. Ele sunt asa cum sunt, crude si lipsite de vreo valoare stilistica. Dar chiar si asa, ele sunt ale mele si se pierd prin caiete, agende, fituici, notite si bucati de hartie. As vrea sa le pastrez undeva pe toate, chit ca le vede toata lumea, asta e situatia. Oricum nu-mi citeste prea multa lume blogul. 

Scriu un scenariu pentru un scurtmetraj acum. Scriu zilnic, dar scriu incet si putin pentru ca nu vreau sa uit nimic. Ma gandesc sa public ce scriu/ce-am scris aici. 

 inSOMN de veci

Vino de-om ședea, stăpâne Somn,

pe dealul ce se-nalță din arcul șoldului meu.

Cum tu mi-ești somn, iar eu ți-s om

mi-e tare greu să te privesc în oglindă.

Ah! Ești cel mai dezinvolt amfitrion pe care-l știu!

Ce grea mi-este osânda de-a te așeza în șale, vezi doar-

mă istovesc tare vizitele tale, te rog

fă-mi plăcerea de a veni mai des în ceasuri mai amuzante.

în orice caz, când pretindem-

la drept vorbind când pretinzi-

că mi-ești stăpân peste cuvânt și cuget,

forțez sărmana muză să-mi nască felurite tipuri de prunci

ce-ncep să-mi venereze buzele…

totuși nu și dinții.

Observând că evoluez într-un ritm alert și minunat,

Crezându-mă, desigur, mai deșteaptă decât toți.

Odraslele mele mă cred matură

și mamă copiilor lor, căci iată-i crescuți mai presus de tot.

(Iată-mă totuși singură și fără bărbat, iubită muză!)

Acumulez și evoluez.

Totuși nu mai am răbdare să citesc,

Toate nopțile le-ngrop și nu mai fac nimic,

iar zilele mi le sfârșesc pe mese cu stăpânul somn.

Mă pierd și mă destind.

12218907_865393470248794_1644348595_o

 https://500px.com/criraul

mizerie mizerie atata mizerie

Dialogut:

el: (adica, fireste, barbatul pe care nu il iubesc): Ce canti tu la pian acolo?

eu: (rea): invat moonlight sonata

de ieri

el: Ai nevoie doar de luna ca sonata esti tu destul

eu: azi nu am avut chef de oameni

Fragmentel:

as vrea sa fie foarte frig in camera

si sa fi avut picioarele ude pentru c-am calcat cu ciorapii in balta pe care-am lasat-o in baie cand am facut dus.

m-ar iubi oare lucrurile din camera mea daca ar fi frig si as sta cu ciorapii uzi in picioare
uyijkl;-0169

1.  Am scris candva o poezie urata unei femei foarte frumoase.

2. Astazi am spart o oglinda

3. Trebuie sa pictez

4. Am sa trimit o scrisoare la Bucuresti

5. L-am intrebat pe Dumnezeu de ce femeile nu produc sperma

12165240_1062989313733507_251260310_o

Furtuni

Neghioabo, tu,

Când ți-ai lăsat pe șira-mi spinării,

Mâna ce-ți sălta ca-ntr-un papuc

M-am deșteptat în ghem de șoapte

în ochi de ochi pătruns și-adus,

Cu-obrazul tău de lapte.

O CHEMA RU…  !!!!!!!

cad

 Sufletul

Soricelul de cauciuc ce stă cu capul plecat ,

Uitat de-atâta timp pe scrinul din bucătărie,

nu-și va îndrepta vreodată gâtul.


El chipu’-și poartă ca pe-o icoană răsturnată,

Prin care Evele de lut se joacă de-a măgarii

(-Sărmana Eva-mbrobodită și bolnavă

Tace de-o viață-n tine și tace condamnată,

cu ochii și urechile și nasul și sprâncenele tale…

într-o tăcere de prieteni buni)


-Pământ de sat bătătorit,

Sărută-l ars cu respirații moi și gânduri aspre

La tâmpla unde-și plămădește ziua de mâine;

Săruta-l cu răcori desprinse din plapumile călduroase

și cu-amețeli uitate în cuptoarele de pâine.


Maică-mea m-a lăsat copilă!

și m-a crescut și dânsa cum a putut mai bine;

știe doar Domnul că numai eu

mai râd distrată-n calea sortirii Lui.


Cum eu?

Cu mâinile acestea fragile ca

Nopțile cusute cu floare de iasomie?


Eu fiindca sunt primul

și sunt și ultimul

și n-am să las pe nimeni  în satul din mine.


S-aude…cântec de greiere!

Căci oamenii de-aici au sufletul curat

Ca aerul în care cântă greierii.

(-Greierii nu pot cânta la oraș!)

Mamaie mai tresaltă câteodată

La vreo rană de pe pielea mea palidă

dar se tratează maică, las’ la mine

cu pucioasă

și cenușă de cocean de porumb

și untură de porc nesărată…


Maică, Dumnezeu să-L ierte!


Fotografie de Raul Craioveanu

DSC_0228