Diana (part 2)

Partea 1 aici.

Mintea Dianei sădi un gând neașteptat. Ce s-ar întâmpla dacă ar fi beată tot timpul și ar trăi la nesfârșit starea pe care o simțise cu o seară în urmă? Nu-l sunase și nici nu căutase cu frenezie telefonul, pentru că îi lipsise cu desăvârșire dorul care acum o apăsa în capul pieptului. Se imagină pe sine dând peste cap pahar după pahar de alcool și bucurie, iar spre mirarea ei nu zâmbi, ci fu scârbită de acea imagine vulgară care nu doar că nu o definea, dar nici nu îi făcea plăcere. S-ar fi spus despre ea că este genul de femeie plină de vicii. În realitate nici măcar nu era o femeie.

În loc să-l apeleze pe băiatul care cu trei zile în urmă o săruta pe gât în același loc în care acum privea resemntata ecranul mic al telefonului, se mulțumi să dea play unei melodii pe care, credea ea, nu o mai ascultase demult. În realitate nu trecuseră mai mult de câteva zile, iar amintirea stârnită de aceasta îi rupse o pojghiță de demnitate cimentată deasupra inimii. Își încruntă sprâncenele și vru să se ridice în picioare și să țipe, simțind o furie turbată și o ură care distruse în Diana orice speranță de a mai putea fi vreodată tânăra care a fost…nu cu mult timp în urmă.11945522515_aa2eb93848 Începu să plângă, lovind cu mâinile osoase tot ceea ce se afla în vecinătatea lor și lăsându-și chipul pradă petelor roșii și a rimelului care se scurgea nemilos, afișând o privire dezolantă. Pistruii își făcură apariția barbari pe nașul ei alb, iar gura desfigurată de durere începu să tresară în hohote de plâns. Plângea de parcă ar fi plâns prima oară, deși  își amintea că doar cu o oră înainte avusese o altă criză de durere și furie.Plângea pentru că dădea în sfârșit piept cu singurătatea, închisă fiind între cei patru pereți albi ai camerei ei și plângea pentru că melodia ei vorbea despre oameni…

„€œA dracului de melodie!”

Dându-și seama de felul în care putu să gândească își închipui ce reacție ar fi avut el, cunoscând-o drept o fată care nu agrea înjurăturile, iar de bucuria acestui concept apărut surprinzător în mintea ei, mai drăcui de două ori cu poftă. Își aminti deodată că nu ar trebui să plângă. Ea era fata aceea flegmatică pe care o apreciau cu toții pentru curajul și lipsa ei de simțăminte.

„Mai sunt eu?”

(Sursa pozei: http://flickrhivemind.net/Tags/cry,paint/Interesting )

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s