Urcas si Naforp Luroma (lui R.)

(O schita, o prefata ce anticipa o lucrare dramatica cu acelasi nume)

Pe un plai inalt, in vecinatatea vazduhului sufletelor, intr-un spatiu iluzoriu, un fagas al semnelor si-al timpului topit in forma sa cea mai pura si nealterata s-au nascut la inceputul veacurilor omenesti gemenii Naforp si Urcas Luroma. Chipurile, gesturile si sclipirile strengare ale ochilor au uluit de-a lungul anilor prin asemanarea izbitoare chiar si privirea celui mai fin observator. Naforp era un barbat neinfricat, dar slab de minte si necioplit, pe cand celui de-al doilea i-au fost inchinate imnuri in numele mintii sale luminate si gandirii patrunzatoare. Naforp, totusi, ii reprosa necontenit vocabularul spiritual al fratelui sau, in ciuda faptului ca tanjea dupa o refulare in literatura si i se parea totusi ca filosofia oamenilor daruia lumii lor ridicol de contingente o NECESITATE ce se rasfrangea asupra celor doi frati, cele doua legi care guvernau sufletul omenesc. Urcas era tacut, pe de alta parte. Nutrea un dispret nemarginit pentru orice gandire teoretica si din pricina acestui fapt ii permitea fratelui sau sa-si faca mendrele prin lume. Credea cu sinceritate ca-i mai firesc asa, dar el omitea…omitea insa ca lor nu le fusese ingaduita binecuvantarea iubirii si contrar acestei porunci, asupra lor s-ar fi abatut si taina incestului, fiind sange din sangele Luromei.
Si iata ca Urcas, intr-o noapte, tacut si ingandurat  precum era, uitand sa mai raspunda chemarii omului, cazu intr-un somn adanc si sortit blestemului. Ce nu intelesesera bietele fiinte umane pana atunci, dar ce Naforp deslusise cu mintea sa era ca somnul fratelui sau nu era doar o stare biopsihica, ci una divina, o moleseala a intregii firi ce se asternea peste lume invaluind-o intr-o bezna orbitoare, un somn privat de martori si nedefinit de un „azi” si de un „ieri”, ci unul echivalent cu moartea insasi.

image

Naforp vazandu-se inconjurat de o liniste adanca, hotari ca-i mai intelept sa ia urma primilor pasi al caror ecou ii va fi rasunat in urechi. Erau pasii grabiti ai unei Moarte ce se indrepta spre vamile cerului. Naforp ii sopti prin intuneric, iar dansa, vai! Biet suflet oropsit! Incepu a-l cauta cu privirea care-i lumina tarana de la picioarele ei. Biet suflet lesne de pangarit… se lasa ispitita de el chiar in ceasul al doisprezeceala, poposind impreuna in mijlocul acelui purgatoriu.Moarta, totusi, se simti usurata ca putu sa intalneasca un bun confesor in Naforp. Ii marturisi jelindu-se ca fusese fiica de taran si ca murise la batranete, in boala si saracie. Tot suspinand, il intreba pe Naforp, iar el, nestiind ce sa-i raspunda, ii replica prompt ca era stapanul suprem al sufletului ei, dar si al oricarui al suflet omenesc, neamintindu-l nici macar in treacat pe geamanul sau cel adormit, fiind incredintat ca odata cu adormirea lui, lumea ii apartinea pe deplin. Ca s-o convinga pe Moarta de veridicitatea spuselor sale, ii aminti cum intr-o zi din timpul vietii ei pamantene, statusera impreuna la masa saracacioasa in jurul careia se aflau si membrii familiei Raposatei si vorbisera despre cat de proasta este mancarea. Desigur ca daca i-ar  fi expus cineva aceasta istorisire inainte de moartea sa trupeasca, n-ar fi dat crezare, insa acum sarmanului suflet ratacit nu-i veni sa creada, iar de bucurie ii recunoscu lui Naforp ca-l indrageste. De-ar sti el…de-ar sti el cate suflete nu-l indragesc! Si cate altele nu se mai mistuie de dorul lui! De-ar fi banuit insa la timp ce bucurie li se oglindea pe chipul oamenilor fie si cand il zareau macar pe Urcas…

image

Chiar cu aceste lacune, Naforp o lua de nevasta pe Moarta, desi o iubea doar cand trecea in nefiinta, cand Vii ii depuneau lumanari, iar ea se lumina si inceta deodata sa-l mai priveasca in ochi pe barbatul ei, caci se afla mai aproape ca niciodata de Paradis. La mijlocul acestor transe, Naforp nici nu indraznea sa-si atinga iubita sotie simtind ca ceva din fratele sau vibra in dansa. Poate puteti anticipa ce dezechilibru luase nastere in Purgatoriu odata cu nunta celor doi, dar nu va puteti inchipui ce haos domnea pe Pamant. Oamenii il denumisera APOCALIPSA, si nu realizau totusi cata dreptate aveau. Era preludiul unei asfixieri finale a sufletului uman. Aveau, bietii oameni, acea NECESITATE pe care Naforp singur nu le-o putea satisface. Dar chiar si asa, lui i se parea ca sufletele oamenilor sunt mai multumite ca niciodata.
Din nazuinta sa de a semana intru totul cu Urcas si din dragostea profanata pe care i-o purta Moartei, lua fiinta ambitia de a zamisli o odrasla, dorinta pe care Moarta, orbita de Naforp, i-o satisfacu numaidecat. Bebelusul aparu deci pe lume ca o bincuvantare pentru sufletele umane, caci pastra ceva din inocenta unchiului sau, iar bietele spirite se hraneau cu aerul imbalsamat pe care micutul il raspandea intr-o lume dominata de Naforp. Vazand aceasta, guvernatorul omului isi devora propriul prunc, fara a-i lasa privilegiul de a se bucura de cativa ani de viata.
Naforp pierduse controlul. Il pierde si astazi. Nu-si mai poate trezi fratele, au adormit peste el prea multe suflete ratacite, in goana lor catre vamile vazduhului, invelindu-l ca intr-un cocon, protejandu-l pe vecie de Profanul ce-si ascutea coltii prin lume.

image

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s