Poveste (part. II)

(Partea I aici.)

„Suntem atât de proști.

Atât de creduli.
Atât de tineri…”

Și e toamnă și tot nu pleci și-au trecut și anii pe lângă aceeași bancă pe care câteodată ne dezbrăcăm fățiș de sufletele noastre atât de emoționate, tremurânde și tinere, descoperindu-ne adesea frigul interior de care voiam să ne lipsim. Și parcul în care hainele nu îndrăzneau să-ți oprească mâinile tale reci în vârtejul lor nebun pe trupul meu s-a-ngalbenit și el.
Dormi. Ți-e brațul relaxat, afundat în albastrul cearceafului, iar pe tendoanele și venele tale ce răsar din pielea cu miros de tutun se aștern picuri de lumină în culoarea piersicii. Îți urmăresc linia claviculei cu buricele degetelor și mă-nfior simțindu-ți flama sângelui tău cald. Pe nesimțite mă apropiai într-atât, iar genele noastre se atinseră într-un nucleu infinit de întuneric și emoții, pe când în tăciunele atingerii buzelor noastre uscate mi se ivi o șoaptă de rugăciune. Mă depărtai simțindu-mă păgâna, simțind că-ți murdăresc castitatea somnului.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s