Poveste

Nun 1  „€œSoare de-mi ești, cântă-mi libertatea.” i-a spus în cele din urmă. Cu spatele istovit de alergătură ea stătea proptită de pereții albi și reci precum marmura de demult, cu mâinile indolent aruncate între pulpele picioarelor acoperite de fusta lungă și neagră. Vântul bătea ușor și îi juca printre gingașele bucle ce-i încadrau chipul, scăpate de sub marama neagră înfășurată strâns în jurul capului.  El săpa printre genele ei  în căutarea privirilor reci precum sângele bătrânilor șerpi din tărâmurile celor cu pielea gălbuie, nebănuind ce dorință-i străbătea sufletul…Cum îi jinduia netezimea dezgolită a mâinilor să-i strângă arșița pomeților lui, fierbinți precum ceara de albine proaspăt topită.

Capul lui nu era plecat și căit precum al ei, ci țintă stătea spre fiecare tulbură zvâcnire a trupului ei înfiorat de aer.  Gânduri necontrolate își croiau drum prin cugetul lui, oferindu-i iluzia că oricând ar putea nestingherit să-i rupă hainele negre și largi, să-i sărute frisonul pielii dezvelite până ar ajunge la încrețitura crăpată a buzelor ei…

(to be continued)

Reclame

Un comentariu la “Poveste

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s