pff dragostea

Nu știu.

Nu sunt nici măcar vrednică să afirm că am pătruns cel puțin mediocru printre-ale dragostei oculte taine. Mi-e un subiect atât de străin, dar în cele din urmă atât de familiar, atât de des întâlnit împrejurul meu. Ceea ce vreau să spun, de fapt, este că tot mai mulți tineri vorbesc despre iubire ca și cum ar cunoaște-o în deplinătatea sensului ei.Cei mai mulți își sfătuiesc prietenii, spunând deseori că dragostea este răspunsul oricărei probleme. Mai rău este că și adulții sprijină această idee, media susține prin muzică, prin articole de ziar, prin filme că dragostea este răspunsul! Și noi, cei tineri și neștiutori ce facem? Noi credem cu tărie în ceea ce ni se oferă și ajungem la maturitate fără să fi cunoscut măcar dragostea, dar știind atât de multe despre ea…

 De-a lungul timpului am citit foarte multe cărți. În școală generală citeam foarte multe romane de dragoste și odată ajunsă la liceu credeam ca fragilul meu sentiment de iubire pe care l-am simțit pentru un băiat va dura o viață întreagă. Imaginația mi-a fost alimentată de cărțile pe care le-am citit și poveștile de dragoste pe care le-am auzit, filmele pe care le-am văzut, astfel nădăjduind că iubirea mea va dăinui toată viață, ea reușind ,de fapt, să spere la doar câteva luni de relație.  Nu voi scrie ca și cum aș și cunoaște dragostea și nu voi vorbi despre iubirea platonică doar pentru că sunt o elevă de liceu și așa mi s-a spus să cred. Voi crede în ceea ce-mi place să cred. Uneori am impresia că romanele Sandrei Brown sunt mai sincere în comparație cu marile romane de dragoste.  Și poate greșesc iar, sau poate greșesc prin tot ce-am scris, căci dincolo de orice sunt om, dar eu sunt convinsă că sentimentul propriu-zis nu mai există, ne este indus până la exasperare descrierea lui și sfârșim prin a ne amăgi cu aparențele.  

Suntem oameni și avem nevoie de iubire.Și da, este o necesitate pentru că , până la proba contrarie, pustnicii Îl iubesc pe Dumnezeu și sunt împăcați sufletește, însă nu s-ar stabili oare dezolarea în mintea și-n spiritul lor dacă nu ar iubi ceva, dacă nu ar crede în dragostea pentru Cineva? Noi, oamenii, putem iubi lucruri și nu văd nimic superficial prin a-ți iubi chitara, formația preferată ori scrisorile primite de la bunica deoarece fără a vrea sau nu, toate aceste lucruri pe care le iubim au legătură cu persoanele din jurul nostru fiind strâns unite de starea afectivă pe care ne-au creat-o sau amintirile pe care le resimțim ori de câte ori intrăm în contact cu aceste lucruri. Dragostea de sine este cu adevărat ucigătoare. Și, nu, cu adevărat nu fac referire la Narcis  “Și Narcis văzându-și chipul în oglinda sa, izvorul,/Singur fuse îndragitul, singur el  îndrăgitorul .” Ci fac referire la momentul în care atât de mult iubești persoana de lângă tine încât nu-i oferi libertatea de care are nevoie un îndrăgostit. Libertate de care-l înstrăinezi convins fiind că astfel îl vei feri de privirile idilice, astfel demonstrând doar că-ți iubești senzația de siguranță pe care o resimți în preajma sa.Ba mai mult, iubești prezența să și sentimentul pe care-l încerci tu…nu-ți îndrăgești iubitul/ta. 

Reclame

Un comentariu la “pff dragostea

  1. athena1993 spune:

    Reblogged this on Tsunami and commented:
    Citindu-ți înșiruirea gândurilor , mi-am reamintit că și eu am ceva nelămuriri legate de acest domeniu.
    Bunicii mei s-au căsătorit la două săptămâni după ce s-au cunoscut și întreaga viață s-au considerat fericiți și plini de dragoste. Bunica-mi spunea că acest lucru se datorează faptului că s-au iubit.. pe parcurs și nu de la început; și-au declarat dragostea prin fapte, prin reușite, prin ceea ce au creat împreună, chiar dinainte de a li se citi în ochi. Desigur, o scânteie a fost în căpșorul lor înainte de a face marele pas, au avut acea divină intuiție, care i-a vestit că alături de acea persoană vor clădi o casă, o familie, un viitor… Pe de altă parte, mă gândesc la Antichitate, când dragostea era doar pentru artă, știință și putere, iar cea pentru o femeie/bărbat era considerată o slăbiciune (Un exemplu ar fi dragostea cu final tragic dintre Cleopatra și Marc Antoniu)… Iubirea pasională din marile romane, este și necugetată. Și mă mai gândesc și la mine… Eu, care mă îndrăgostesc la prima vedere și iubesc instantaneu…
    Dragostea… Dragostea e relativă, ca orice alt sentiment uman. Ceea ce înseamnă nu doar că este percepută diferit de fiecare persoană în parte, ci și că de fiecare dată o percepem diferit. Poți să iubești o persoană în mai multe feluri, dar nu poți iubi mai multe persoane într-un singur fel (moamă, asta a sunat ca o stare de pe Facebook! 🙂 ). Fiecare om îți creeză o anumită stare afectivă, o amprentă emoțională caracteristică: de aici și modul diferit de a iubi.
    Dar oare putem noi spune că iubirea față de un lucru este comparabilă cu iubirea față de aproapele nostru? Nu știu. Într-adevăr, am văzut oameni care și-au jelit mașina lovită, dar n-au scăpat o lacrimă la pierderea părinților….
    Dumnezeu este iubire… Da, dar ce fel de iubire?!
    Nu știu ce iubim sau de ce iubim. Poate că ai dreptate, iubim un lucru doar pentru că ne stă bine cu el, iubim un om pentru că ne face să zâmbim, iubim soarele pentru că ne încălește, îl iubim pe Dumnezeu pentru că ne temem să n-o facem…
    Asta înseamnă că iubim doar pentru că ne convine?
    Nu știu.
    Știu însă că mi-am iubit câinele, mai mult decât multe persoane importante din viața mea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s