De ce nu poți iubi un scriitor?

Cuvine-se ca un simplu pieritor jertfă să se așterne în sanctuarul iubirii unui scriitor? Când scriitorului și prieten de i-ai fi, ți-ai arde-ncet privirea, agale-ar curge sângele din fragezimea obrajilor tăi, sprinten mândria frunții tale s-ar undui sub durerea ochilor mari și grei…Nu poți iubi un scriitor. În sprințarele lor gânduri adesea îngropați, meschin iubindu-se până la epuizare, scriitorii sunt foarte egoiști. Da… Ocrotindu-și cuvintele cu arome de noapte și viclenie, iubindu-și patimile așa cum nici Iuda n-a făcut-o. De propriile slove supuși, dependenți de sălbatica esența a sinelui ei te scrutează arogant, pe tine, oropsit cunoscător al spiritelor lor. Și vai… De ce cu invidie îi privești? Oare e smintitul lor păcat dragostea de cuvinte? Să cadă vinovăția peste sărmanii scriitori precum limbile împungătoare ale șerpilor veninoși? Blestemați ochii oamenilor ce văd sensuri în cuvinte, cei mulți ajung scriitori, cei puțini sunt înzestrați de har. Iar a fi scriitor purcede în credința de nu fi iubit, prieten ori simplu muritor, căci ei, scriitorii sunt doar…atenți la infidelitatea cuvintelor. Scriitorii urăsc demn și vulgar cuvintele. Ale lor muze-s cuvintele, perfide construindu-și existența prin expresivitate, nerămânând vreodată similare, perpetuându-și schimbarea și devenind unele și altele produsul finit al ideii. Oh, da… Se clădește o adevărată promiscuitate sentimentală, concentrată-n agonii și efemere pasiuni, căci scriitorii conștient și indiscret urăsc cuvintele, permanent întorcându-se la ele, rodind agonizare în emfaza înțelesului natal.

Se pot înstrăina scriitorii de iubire, de prieteni, pentru măreață lor infirmitate de a iubi altceva. Izolați n-ar fi de tulburătoarea societate omenească, dar iubita n-ar amorți oare în pieirea căutării de gânduri ale scriitorului? Și cât de sinceră aparent este mintea unui scriitor , părând clară biserică, ale prigoniților origine de-odihnă, în obiectiv tăinuind unghere și taine de necuprins pentru mintea omenească.

Și dor ți-ar putea fi de verdele amor al scriitorului și spada arșiței din privirile lui te-ar înjunghia vădit și ai trăi, cu toate acestea gândul că iubirea ți-o împărtășește, el , nevrednicul credincios al literelor râvnind cuvintele-n absența ta. Prezența și absența ta evoluând, în cele din urmă, către subiectul scrierilor sale, găsindu-te pe tine drept motiv al inspirației sale, fals folosindu-te de tine. Răspicat ai exclama „Ce parșiv!”, dar ei, scriitorii s-au deprins cu neobișnuite năravuri, demne de hulit uneori. Cei mai mulți nu-mbracă pregnante haine găsind în alb și negru poezie. Ți l-ai închipui pe Hemingway într-un tricou verde neon? Alții…sunt singuratici și adesea îi găsești citind, iar unii dintre ei anume se pierd prin stațiile de metrou aspirând cu interes la regăsirea unor obiceiuri cotidiene printre oameni. Câțiva scriitori urăsc urletele ciocârliilor, pe când alți bolnavi de patimă condeiului își regăsesc cerneala doar printre proaspetele ramuri ale arborilor.

Ceva însă viețuiește împreună cu ei și întru ei. Scriitorii iubesc. Și scriu pretutindeni.

Oamenilor poate nu le înmuguresc dragoste, dar iubesc inspirația cuvântului lor care provine, în repetate rânduri, din nesfârșitele tenebre grote ale minților celor de randa€…ale oamenilor.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s