Abrogare de sine

Decepționarea-i găzduiește pe-al ei chip prelung și măsliniu ca lutul înainte de rumenirea sa în foc, pe când obrajii sfioși păstrează culoarea soarelui în apus, arși de dogoare și de vânt în pistrui de caramel.Deasupra unei bărbii  fine și luminoase gura-i dezvelește sunetele rotunde ascunse sub buzele colorate strident în suc de rodii, suav descoperind  albii ei dinți, de un alb radiant ca picăturile de soare. Iar cu toată fățărnicia lipsei noastre de cuvinte,articulează-n vid  senzualitatea sunetului „r” în multitudinea sa de vibrații.

Pe un covor banal acum stagnează , zâmbind sub un soare alb dimineții, cu tremurul buzelor lui părăsit molcom în trupul ei. Își simte iar suflul ostenit asemenea unui foc putred din câmpurile dezolării. Și odată cu sunetul pașilor lui , doar frigul mai dezmiardă amorul pântecelor ei.

N-are habar el cât ea iubește abanoșii ochilor lui.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s