Urăsc primăvara (nu mă pricep să pun titluri)

Încerc un junghi în spate plin de durere și întreg trupul mi-e vid, îmi simt nasul înfundat și nu pot distinge mirosul, simțul meu olfactiv e atrofiat. Într-o parastezie statornică mi se îneacă molcom buricele degetelor, iar membrele-mi sunt prea fierbinți, obosite de mine. Știe primăvara cum deprimarea îmi eclipsează vântul sufletesc când florile dau să plesnească în palpitația solară și oamenii își îmbracă hainele viu-colorate? Nu știe… Ar vrea să mă iubească, m-ar îmbrățișa cu răcoarea și m-ar iubi până la pieire. Și atunci în scrum de flori m-aș metamorfoza și vânturile ei m-ar purta laolaltă cu polenul și parfumurile dulci ale fecioarelor. M-aș încurca în muzică și aș deveni una cu țărâna câmpurilor și cioburile apartamentelor. Și uneori m-aș odihni la periferia orașului răposat, stând peste alte pulberi placide, iubind și simțind muzica infernală a traficului. Îndrăgostindu-ne poate de ochii sticloși ale unei mașini distinse care poposește în suburbii din plictiseală. I-am pândi ochii până la plecare jelind apoi fracționarea privirii noastre…

DSC_0135

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s